Profeţiile lui Rasputin despre al Treilea Război Mondial, un război nuclear. Călugărul rus l-a „văzut” mai cumplit decât precedentele două: „Puţini oameni vor supravieţui”

Grigori Rasputin, supranumit „Călugărul nebun”, a fost una dintre cele mai controversate figuri ale istoriei ruse. A fost înzestrat cu darul clarviziunii, fiind considerat un tămăduitor al trupului și sufletului, motiv pentru care a reuşit să intre în graţiile ultimului împărat al Rusiei, Nikolai al II-lea.

Profeţiile lui Rasputin despre al Treilea Război Mondial. În timpul vieţii, „Călugărul nebun” a făcut foarte multe previziuni acre s-au adeverit. A prezis moartea familiei țariste la doi ani după ce el avea să fie asasinat. A făcut, de asemenea, previziuni pe termen lung, fără, însă, să indice date precise. Multe dintre predicţiile lui s-au adeverit la cumpăna dintre secolele 19 și 20.

Profeţii teribile despre distrugerea instituţiei familiei

Printre cele mai importante şi mai înspăimântătoare predicţii ale sale altele se-numără cele referitoare la pierderea valorilor umane. Rasputin a prezis că partea materială va preleva asupra spiritualului, iar lumea va fi dominată de indiferență și lăcomie. Încet, dar sigur, lumea va ajunge la egalitate de gen, iar instituția familiei va fi distrusă.

Totodată, el a descris procese ce pot fi interpretate drept dezvoltare a geneticii. El ”a văzut” cum se vor naște ”ființe noi fără semne pe corp”, ba chiar ”fără suflet”. Specialiștii în interpretarea profeţiilor rasputiniene consideră că această descriere se referă la procesul clonării.

Profeţiile lui Rasputin despre al Treilea Război Mondial, un război nuclear, despre care a spus că va fi mai cumplit decât precedentele
O parte însemnată dintre profețiile lui Rasputin se referă la cataclisme naturale și la războaie. El „a văzut” trei războaie mondiale. Cât despre al treilea, călugărul spunea că va fi declanşat de „confruntarea Estului cu Vestul, a bogăției cu sărăcia, iar după confruntare, pe Pământ vor mai rămâne puține lucruri, dar care, și ele, vor trebui curățate”. Specialiștii au interpretat acest lucru ca prezicerea unui război nuclear.

Rasputin a vorbit mult despre cele trei războaie mondiale. A făcut referire la ele folosind cuvinte precum „șerpi”, „focuri” și „fulgere”. Omenirea a supraviețuit la două dintre ele, dar profetul rus avertizează că al treilea va fi cel mai cumplit.

Potrivit acestuia, ignoranța și nebunia vor domni în Rusia, Franța și alte țări ale lumii. Cei înțelepți și smeriți se vor pleca în fața forței, vor deveni aproape sclavi. Trei șerpi (războaie mondiale) se vor târâi în Europa, aducând necazuri, moarte, violență.

Rasputin face o analogie cu războiul, numindu-l un foc care arde toate viețuitoarele. Și după primele două focuri va exista un al treilea foc care poate arde cenușa. Aceasta sugerează că distrugerea va fi uriaşă în comparație cu celelalte două războaie. Și doar o mână de oameni vor supraviețui, care vor trebui să se curețe de vechi pentru a intra într-o viață nouă.

„Călugărul nebun” a prevăzut că necazurile vor veni din Occident, unde oamenii vor deveni sclavii banilor. Iar din Est va izbi un alt „fulger”, aducând sărăcia.

Rasputin a avertizat: „Trei șerpi flămânzi se vor târî de-a lungul drumurilor Europei, lăsând în urmă cenușă și fum, au o singură casă – și aceasta este o sabie – și au o singură lege – violența, dar după ce au tras omenirea prin praf și sânge, ei înșiși vor pieri din sabie.

Și când cele două focuri se sting, al treilea foc va arde cenușa. Puțini oameni și puține lucruri vor supraviețui. Dar ceea ce va rămâne va trebui supus unei noi purificări înainte de a intra în paradisul pământesc.

După mulți ani de ocupație musulmană a unor teritorii semnificative din Europa de Vest, va începe un război de eliberare sub auspiciile Germaniei și Franței. Rusia va participa și ea la acest război.

Vine vremea păcii, dar lumea va fi scrisă în sânge. Și când cele două focuri se sting, al treilea foc va arde cenușa. Puțini oameni vor supraviețui. Dar ceea ce va rămâne va trebui supus unei noi purificări înainte de a intra în paradisul pământesc”.