Se Cere ÎNCHIDEREA TOTALĂ! Intrăm În Carantină Națională

Se cere carantinarea totală. Un greu din PSD susține că aceasta ar putea fi singura soluție în clipa de față, când oamenii refuză să se vaccineze anti-COVID.

El a vorbit despre rolul jucat de Klaus Iohannis, dar și de Florin Cîțu și a avansat soluțiile posibile de ieșire din criza sanitară.

Vasile Dâncu este de părere că autoritățile nu trebuie să se ferească de a lua decizii extreme. El a apreciat că, acolo unde situația o impune, localitățile ar trebui carantinate.

„Eu cred că ar trebui să nu ne gândim prea emoțional aici și să ne gândim că Bucureștiul nu poate fi carantinat pentru că acolo pot să iasă oamenii în stradă mai ușor, că e o aglomerație mai mare și să nu-i enervăm pe oameni. Eu cred că dacă am avea o strategie care să se aplice pe tot teritoriul țării, nu să existe locuri unde oamenii și autoritățile locale nu vor să respecte asta. Să fie o strategie clară, pe care oamenii ar înțelege-o foarte bine. Când a fost carantină, situația de anul trecut, oamenii au înțeles acest lucru și până la urmă au acceptat”, a arătat Vasile Dâncu.

Despre carantinarea Bucureștiului: Ar trebui să nu ne gândim prea emoțional
El a vorbit și despre situația din București, unde situația a explodat iar autoritățile se feresc să ia o decizie clară. În opinia sa, ar trebui, acolo unde e o rată mare de incidență, să se impună carantinarea.

„Eu cred că ar trebui să nu ne gândim prea emoțional aici și să ne gândim că Bucureștiul nu poate fi carantinat pentru că acolo pot să iasă oamenii în stradă mai ușor, că e o aglomerație mai mare și să nu-i enervăm pe oameni. (…) Vreți să nu ne vaccinăm, atunci o să fim din carantină în carantină. Și asta este o formă de decizie pe care trebuie să o ia cei care se află la putere”, a punctat liderul PSD, într-un interviu pentru bugetul.ro

Florin Cîțu a ucis întrega campanie de vaccinare
Liderul PSD a susținut că premierul Florin Cîțu a ucis întreaga campanie de vaccinare, anunțând că am învins pandemia. El a acuzat că nu s-a făcut nimic în timpul verii, pentru a pregăti valul 4, deși toată lumea știa că vine acest val 4.

„Nu există un program guvernamental. Deci, în primul rând ar trebui să existe un program foarte clar privind vaccinarea. Ce facem cu vaccinarea? (…) Ar trebui să ne ducem spre oameni, pentru că oamenii și-au pierdut încrederea în asta”, a arătat Vasile Dâncu.