Decizie de ultimă oră!

Guvernanții au decis: se redeschid școlile!
Astfel, ministrul Educțaiei, Sorin Câmpeanu, a anunțat că orarul elevilor va fi modificat în așa fel încât școlarii vor putea

recupera orele pierdute în timpul pandemiei, dar și pentru ca profesorii ce nu pot veni fizic la școală să țină cursuri online.

De asemenea, începîând cu data de 8 februarie, vor avea loc controale epidemiologice săptămânale, în funcție de acestea fiind decisă continuarea orelor fizice sau online.

„Analiza epidemiologică de astăzi se va face nu doar din perspectivă cantitativă, evoluția ratei de infectare, numărul de infectări, se va face și din perspectiva calitativă. Evaluările vor fi făcute cu o cadență săptămânală,

de încadrare într-un anumit scenariu: verde, galben sau roșu. Înțeleg de la colegii din sănătate că, pentru a pentru a certifica acest trend, în creștere sau în scădere, e nevoie de o perioadă tampon de 72 de ore pentru

ca eventuiale valori, la limită sau peste limită, limita de 1 sau peste 3 să poată fi certificate și să nu fie simple accidente”, a precizat el”, a declarat Câmpeanu, potrivit Antena 3.

În ce condiții vor reveni elevii din România în sălile de clasă
Ministrul a mai precizat faptul că, în Uniunea Europeană, doar trei state mai țin școlile închise de frica infectării cu noul coronavirus, fiind vorba despre Germania, Danemarca și Portugalia.

Cu toate acestea, vor exista, după cum a mai afirmat Sorin Câmpeanu, și categorii de elevi care vor continua să facă ore online, fără prezență fizică în sălile de clasă: prima categorie o reprezintă școlarii care

sunt vulnerabili din punct de vedere medical, adică cei cu boli cronice, care sunt mult mai expuși infectării, a doua categorie se referă la elevii

care prezintă simptome de boală, recomandarea autorităților fiind ca aceștia să continue învățarea acasă până la dispariția semnelor de instabilitate medicală, a treia categorie este formată din copii care au în familie persoane vulnerabile.

Și profesorii sunt împărțiți în două categorii, resopectiv cei cu boli cronice, dar și cei care prezintă simptome. Aceștia, la rândul lor, vor fi scutiți de venirea fizică la clasă, însă vor fi obligați în continuare să predea în sistem online. scrie spynews.ro