MINUNE! S-A RUGAT LA ICOANĂ IAR FECIOARA MARIA A ÎNCEPUT SĂ PLÂNGĂ. „PRIMA DATĂ S-A MANIFESTAT LA EL, APOI A DUS-O PREOȚILOR”

Un tânăr student la Teologie a fost martorul unei minuni.

Acesta a cumpărat o icoană cu Fecioara Maria, iar după ce s-a rugat a observat lacrimi pe obrajii Maicii Domnului.

Icoana se află acum în Alba Iulia, în Catedrala „Încoronării”, în stânga altarului, iar preoții o analizează. Potrivit alba24.ro,

prima dată, icoana a fost observată lăcrimând la începutul postului Sfintei Mării din 2020.

Este vorba despre o icoană bizantină relativ nouă, potrivit unor surse din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia.

Această icoana a aparținut unui tânăr din Cricău, elev al Seminarului Teologic din Alba Iulia. Se pare că acesta

a cumpărat icoana și s-a rugat la ea, iar la scurt timp

a observat că Fecioara Maria a început să plângă.

După ce a fost martorul minunii, tânărul a dus icoana la preoții din Cricău, iar acum este ținută sub observație.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei din Alba Iulia,

Oliviu Botoi, icoana va sta în Catedrala

”Încoronării” din Alba Iulia până când lăcașul de cult din zona Schit va fi construit.

„Din punctul nostru de vedere, teologic, acest tip de fenomen este o minune. Aceste minuni sunt foarte, foarte rare.

Trebuie să treacă puțin timp, să vedem cum evoluează evenimentele, apoi ne putem pronunța. A fost adusă și la noi, trebuie văzută și o să fiți uimit.

Icoana a fost a unui băiat de la Seminar, originar din Cricău. Acesta a cumpărat icoana și s-a rugat la ea.

Prima dată s-a manifestat la el, apoi a dus-o preoților din Cricău” a declarat secretarul eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, Eugen Bărăian, pentru sursa citată. scrie ombun.net